Prima ctitorire are loc în anul 1560, când voievodul Petru cel Tânăr (1559-1568), fiul lui Mircea Ciobanul şi al Doamnei Chiajna, începe construcţia mănăstirii, care va fi terminată de domnitorul Mihnea Turcitul. În 1585, acesta închină aşezământul mănăstirii Xiropotamu, de la Muntele Athos… citeste mai mult

manastirea-plumbuita-25

Cele mai noi articole

Părintele Constantin Postolache

La doar 18 ani, când mulţi tineri se gândesc la plăcerile vieţii sau să îşi întemeieze o familie, tânărul Constantin Postolache lua drumul mănăstirii, intrând în obştea de la Bogdana, din Bacău. Vremurile grele prin care trecea Biserica în acea perioadă l-au trimis după patru ani în armată. La întoarcere, a fost obligat să părăsească mănăstirea, fiind arestat de către comunişti. După ce a fost reabilitat, s-a întors în obştea monahală, în momentul de faţă slujind la Mănăstirea Plumbuita din Bucureşti. Viaţa sa a fost una plină de încercări, având mult de suferit din cauza comuniştilor. S-a născut în 1936, în comuna Munteni, judeţul Galaţi, având încă cinci fraţi. Părinţii săi au trecut la cele veşnice de tineri, aşa că cei şase fraţi, patru băieţi şi două fete, au fost nevoiţi să se crească singuri. Mai târziu, trei dintre ei au ales să ...
Citeste tot articolul

Vindecarea celor 10 leproși

Iar pe cand Iisus mergea spre Ierusalim si trecea prin mijlocul Samariei si al Galileii, intrand intr-un sat, l-au intampinat zece leprosi care stateau departe, si care au ridicat glasul si au zis: Iisuse, Invatatorule, fie-Ti mila de noi! Si vazandu-i, El le-a zis: Duceti-va si va aratati preotilor. Dar, pe cand ei se duceau, s-au curatit. Iar unul dintre ei, vazand ca s-a vindecat, s-a intors cu glas mare slavind pe Dumnezeu. Si a cazut cu fata la pamant la picioarele lui Iisus, multumindu-I. Si acela era samarinean. Si raspunzand, Iisus a zis: Au nu zece s-au curatit? Dar cei noua unde sunt? Nu s-a gasit sa se intoarca sa dea slava lui Dumnezeu decat numai acesta, care este de alt neam? Si i-a zis: Scoala-te si du-te; credinta ta te-a mantuit. (mai mult…) ...
Citeste tot articolul

Soborul Sf. Proroc Ioan Botezătorul

Ioan Botezătorul este Înaintemergătorul Domnului, cel care a pregătit calea și mulțimile pentru primirea lui Mesia, Iisus Hristos. Mesajul principal pe care îl transmitea Ioan era “Pocăiți-vă, că s-a apropiat împărăția cerurilor!”. Cei care renunțau la păcate erau botezați în Iordan. Botezul acesta are și o semnificație eshatologică, prevestind, așa cum însuși proorocul spunea, botezul cu “foc și Duh Sfânt”, pe care îl aducea Cel Care va veni după el, Hristos-Domnul. În predicile sale l-a criticat, în mod repetat, pe regele Irod Antipa pentru faptul că s-a căsătorit cu Irodiada, fosta soție a fratelui său vitreg, Filip. Aceasta i-a atras întemnițarea. La o petrecere cu mulți oaspeți, Salomeea, fiica Irodiadei, a dansat în fața tatălui său vitreg, iar Irod Antipa i-a promis orice. La îndemnul mamei, fata a solicitat capul Sfântului Ioan Botezătorul. (mai mult…) ...
Citeste tot articolul

Botezul Domnului sau Boboteaza

“Şi în zilele acelea, Iisus a venit din Nazaretul Galileii şi S-a botezat în Iordan de către Ioan. Şi îndată, ieşind din apă, a văzut cerurile deschise şi Duhul ca un porumbel coborându-Se peste El. Şi glas s-a făcut din ceruri: Tu eşti Fiul Meu cel iubit, întru Tine am binevoit” (Mc. 1:9-11). (mai mult…) ...
Citeste tot articolul

Colindători la mănăstire

În apropierea praznicului Nașterii Domnului mai multe cete de colindători au venit după tradiție să vestească Nașterea Mântuitorului. Părintele stareț, Protosinghelul Justin Bulimar, a rostit un cuvânt de învățătură în care a evidențiat semnificațiile duhovnicești ale Praznicului Nașterii Domnului și a felicitat grupurile pentru colindele frumoase pe care le-au interpretat. La final, a oferit tuturor colindătorilor daruri. (mai mult…) ...
Citeste tot articolul